fbpx
Loading Events

Vă invităm să ne însoțiți într-o aventură de neuitat în Parcul Național Piatra Craiului. Veniți să descoperim împreună locuri minunate, ascunse de privirile majorității turiștilor. Aceasta este oportunitatea perfectă pentru a vă încărca bateriile și a vă bucura de frumusețea naturii!

Considerați perla Carpaților românești, munții Piatra Craiului vă vor cuceri de la prima întâlnire. Tăcerea și misterul lor, florile delicate care colorează pajiștile și voioșia caprelor negre, toate vă vor încânta simțurile. Nu vă rămâne decât să străbateți cărările acestor munți pentru a le descoperi splendoarea. Priveliștea de pe creastă este absolut senzațională.

Traseul propus (duminică):
Itinerar: Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștiului- Cabana Curmătura – Șaua Crăpăturii- Piatra Mică – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog
Durată: 7-8 ore
Dificultate: intermediară, 1200 m dif. de nivel
Caracteristici: Traseul include câteva porțiuni de cățărare elementară. Este necesară o condiție fizică medie.
Activități suplimentare:
Pe parcursul traseului, vom oferi informații despre:

Flora și fauna locală: Prezentarea speciilor endemice și protejate.
Orientare turistică: Marcaje turistice, orientare în absența marcajelor, reguli de orientare.
Tehnici de mers pe munte: Tehnica pașilor, respirație, pauze, ritm, perioade de odihnă, mers în grup.
Experiențe personale: Împărtășim experiențele noastre de drumeție.
Echipament necesar:
Bocanci impermeabili
Pantaloni de munte
Tricou tehnic
Polar
Geacă de ploaie
buff/șapcă/pălărie
Ochelari de soare
Rucsac
Bețe trekking (opțional)
Cremă protecție UV
Trusă medicală proprie
Lanternă frontală
Folie supraviețuire
Recipient apă 2L
Apă și mâncare pentru traseu
Detalii organizatorice:
Dificultate: Medie. Tura se adresează persoanelor cu o bună pregătire fizică, fără probleme de sănătate care să împiedice efortul fizic pe munte.
Locuri disponibile: 18
Preț: 170 lei/participant. Prețul include ghid montan, echipament tehnic comun și o surpriză.
Reduceri: Persoanele care participă și la tura de sâmbătă beneficiază de o reducere de 20% din prețul total.
Nu sunt incluse: Mâncarea, băuturile, transportul (asigurat la cerere, în limita locurilor disponibile) și cazarea.
Tura se poate modifica în funcție de condițiile meteorologice.

Contact:
Telefon/WhatsApp: 0753 28 98 83
E-mail: door2outdoor@gmail.com
Vă așteptăm cu drag să explorăm împreună minunile Munților Piatra Craiului!

Go to Top